Date:
1 Apr 2010 Comments:
0
1 aprilie este Ziua internaţională a păcălelilor, dar totuşi nu mai este la fel de apreciată şi după ce creştem.
Noi ne-am gandit insă să iţi dăm câteva idei care cu siguranţă te vor ajuta să râzi puţin de iubitul tău, fără ca el să se supere (în cazul în care ţine la glume).
Iată zece exemple de păcăleli pe care i le poţi face în această zi:
•1. Părinţii mei vin să locuiască la noi o lună. Cum se împacă cu ideea de a locui cu părinţii tăi o lună? Acum vei afla.
•2. Spune-i că ai început să placi pe altcineva. Iar acea persoană să fie una la care el nu s-ar fi gândit niciodată, cum ar fi vecinul urâcios de la etajul inferior, care îţi bate mereu în ţeavă sau un prieten apropiat. (Aveţi grijă însă, astfel de glume sunt bune numai atunci când rezultatul nu trezeşte suspiciuni sau crize de gelozie.)
•3. Convinge-i şeful să îl păcălească, înmânându-i demisia deja semnată. Totuşi trebuie să fie doar o glumă şi nu să îl concedieze pe bune. Gluma trebuie să fie scurtă altfel rişti să reacţioneze prost. Read the rest of this entry »
Date:
24 Jan 2010 Comments:
2 so far
Magia unei atingeri, suspinul de dor, nostalgia reintanlniri, tremurul unui sarut sunt expresia scrisa a sentimentelor unui indragostit.
Unii folosesc mesaje sms de ziua indragostitilor sau “Valentine’s day”, e-mailul, chiar invechita scrisoare ca sa ii declare iubitei sau iubitului dragostea ce o simt.
Daca nu esti inspirat dar vrei sa trimiti cel mai romantic SMS de Ziua indragostitilor iata cateva sugestii:
1. Fara dragoste suntem orfani de toate fara pasiune suntem ca o moara de vant spanzurata in vid!
2. D-zeu ne-a dat 2 picioare sa mergem 2 maini sa tinem 2 ochi sa vedem 2 urechi sa auzim dar de cene-a dat o sg inima? Pt ca pe cealalta i-a dat-o altcuiva ca tu sa o gasesti.
3. Un duh mi-a promis 3 dorinte. Eu i-am spus ca nu vreau 3 nici macar doua ci una singura: Mi-as dori sa te am pe tine!
4. Buzele tale par sa se simta singure.N-ar vrea sa le intalneasca pe ale mele!
5. Toate zilele sunt nopti pana te vad iar noptile stralucesc ca zilele cand te visez… Read the rest of this entry »
Date:
24 Jan 2010 Comments:
0
Se pare ca ultima gaselnita sau poate cel mai ieftin cadou de Ziua indragostitilor sunt mesajele de Valentine s day sau mai pe romaneste Mesajele de Ziua indragostitilor. Iti propunem mai jos o lista cu cele mai tari mesaje de Valentine s day pe care le-am gasit pe web. Poti sa ii trimiti iubitului sau iubitei cel m ai frumos SMS de ziua indragostitilor! Spor la citit!
1. Iubirea ta e singurul gand pentru care exist. Nu uita ca pentru tine traiesc. Si stii de ce? Doar ca sa te iubesc
2. Tot ce pot sa iti ofer de ziua indragostitilor este si va fii inima mea.
3. Ce sa scriu?…nu incap decat 160 de caractere…oare de cate ori pot scrie TE IUBESC ?
4. Nu rupe firul unei prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane…
5. M-am uitat in portofel si era gol,m-am uitat in buzunar si am gasit doar cateva monede,m-am uitat in inima si te-am gasit pe tine.Abia atunci am realizat cat de bogat sunt! Read the rest of this entry »
Date:
24 Jan 2010 Comments:
0
1. Ceea ce-ti scriu acum nu sunt cuvinte, sunt bucati de suflet si minte, caci dragostea nu se scrie se simte…
2. Dumnezeu ne-a dat 2 picioare sa mergem, 2 maini sa tinem, 2 ochi sa vedem, 2 urechi sa auzim, dar de ce ne-a dat o sg. inima? Pt. ca pe cealalta i-a dat-o altcuiva ca tu sa o gasesti…
3. Dragostea se naste din priviri,creste pe buze si moare in lacrimi !
4. Te iubesc 12 luni dintr-un an, 7 zile dintr-o saptamana, 24 ore pe zi, 60 secunde dintr-un minut, iar daca mi-ar ramane o singura secunda in plus… te-asi iubi!!
5. Dragostea este singurul joc care se joaca in 2 si ambii casiga…
Date:
21 Sep 2009 Comments:
0
Cateva statusuri noi de dragoste pentru fete si baieti, cele mai misto statusuri pentru yahoo messenger.Hai sa ne impartim lumea ……. luna mie, stelele tie…. oceanul mie. Pamantul tie ……… dar mai bn totul tie si tu mie…
It’s gonna take a miracle to bring me back, and you’re the one to blame.
Ma doare in cot de atata dragoste prostul meu frumos
Iubesc o pacoste si tocmai de asta o iubesc.
Iubirea e ca o raie si din cauza asta iubita mea ma mananca in fiecare seara.
Plang si rad si tot pe tine te am in gand.
Date:
17 Feb 2009 Comments:
2 so far
” Te iubesc 12 luni dintr-un an, 7 zile dintr-o saptamana, 24 ore pe zi, 60 secunde dintr-un minut, iar daca mi-ar ramane o singura secunda in plus… te-asi iubi!!! ”
” Mi-as dori sa fiu raza de soare sa te pot privi mereu in ochi, sa fiu o picatura de ploaie care sa cada pe buzele tale sa te pot saruta macar pt. o clipa si apoi sa ma preling pe coarda sensibila a inimii care se numeste DRAGOSTE ! TE IUBESC! “
” Alfabetul inepe cu A… numaratoarea cu UNU… supararea cu o LACRIMA… dragostea cu tine INGERAS :X:X:X ”
»” Pentru lume tu esti cineva, pentru cineva tu esti lumea ! Cu multa dragoste, Cineva….. “
»” Azi-noapte mi-am rugat ingerul sa te pazeasca. Dar a venit mai devreme. L-am intrebat de ce. A zambit
si mi-a spus ca un inger nu pazeste alt inger! “
»” As vrea sa cred, sa pot visa, sa te aduc de partea mea. As vrea ca timpul sa-l opresc sa-ti spun de fapt cat te iubesc… ” Read the rest of this entry »
Date:
11 Feb 2009 Comments:
1
Mai cateva zile pana la Valentine’s Day ceea ce inseamna ca nu exista moment mai bun pentru statusurile de dragoste. Daca iubesti cu adevarat nu au cum sa nu iti placa urmatoarele statusuri de dragoste. Lasa dragostea sa te cuprinda si pe mess prin statusuri de dragoste.
Ce frumosi sunt ochii tai albastrii, cand pictez totul in negru si suspin in noapte fara sa te stiu aproape…
Ploua acum… Ar trebui sa te duci la geam si sa numeri picaturile de ploaie… atat de mult imi este mie dor de tine ! Read the rest of this entry »